— atavy.com

Archive
Tag "text"

Atenţia omului este acea Memorie de scurtă durată (Short Term Memory), sau Memorie de lucru, ce are o capacitate limitată de stocare a informaţiei generate de organele senzoriale. Dacă să fac o analogie, memoria de scurtă durată, care şi reprezintă atenţia omului, este asemenea imaginii din binoclu.

Pentru a exemplifica, să luăm o multitudine de cuvinte distincte (nu neapărat trebuiesc citite toate):

Atunci când citim fiecare cuvânt, atenţia noastră “sare” de la un cuvânt la altul concentrându-se la litere, sens şi context (care în cazul dat lipseşte). Pentru fiecare cuvânt, atenţia noastră este limitată:

Atenţia consumă o mare parte din resursele creierului nostru, pentru a procesa informaţia generată de sistemul vizual (în cazul cu textul). Dar noi nu vedem totul negru împrejur, asta a fost doar o analogie, precum că noi percepem informaţia doar din regiunea aceasta restrânsă în care totul se vede clar. Ce se întâmplă în realitate este ceva de felul acesta:

Noi vedem clar doar în regiunea unde am concentrat atenţia, în rest, imaginea este “prelucrată”, devenind vagă, rămânând doar contururile şi culorile. Astfel creierul îşi uşurează lucrul de a procesa informaţia. Pe lângă aceasta, mai mult de 50% de informaţie stocată în memoria de lucru se uită în primele 6 secunde.

Atenţia poate fi orientată şi spre sunet (cineva vorbeşte), activitate (cineva se mişcă, fuge, cască), miros (cafea) şi către alte simţuri ale omului, dar atât pentru informaţia vizuală, cât şi pentru celelalte cazuri atenţia este una şi ea nu poate analiza în paralel informaţie din diferite surse (atât timp cât ele nu sunt sincronizate).

Cum este aplicabil acest lucru în prezentări?

Dacă participanţii trebuie să citească ceva, sau să se gândească la o idee, sau să analizeze un lucru, nu vorbi în acelaşi timp, pentru că:

  1. fie o să-i sustragi de la procesul de citire/gândire/analiză
  2. fie ei vor fi focusaţi pe sarcina lor şi nu vor atrage atenţie la ceea ce spui (se întâmplă de obicei când prezentatorul vorbeşte în timp ce pe slide este proiectat un text)

Faptul că te concentrezi asupra unui lucru este şi o caracteristică a productivităţii, dar asta este deja o altă temă.

Read More

Poate cineva știe, poate nu, dar sunt așa numitele ”reguli de amplasare a textului pe slide”. Ele sunt multe și diverse, dar aș vrea să mă opresc asupra a 2 reguli, care sunt foarte similare și care ne vorbesc despre volumul textului în slide:

Ideea este că nu există nici un fel de regulă care ar spune ”în cazul acesta trebuie de utilizat atâta text, iar în cazul acesta mai puțin, dar nu mai mult decât atâtea cuvinte, etc”.

Doar autorul prezentării decide cât text să pună pe slide și își asumă toată responsabilitatea pentru acest fapt. Iar unii dintre cei mai importanți factori pe care prezentatorul trebuie să-i ia în considerație, atunci când decide cât text să pună pe slide, este simplitatea și claritatea mesajului pentru audiență.


Read More

Probabil ați auzit de la cineva precum că să scrii doar cu litere majuscule este neprofesionist. Așa și este, dar urmează o explicație ”de ce”.

De câte ori ne-am plictisit și am obosit ascultând un discurs citit la vre-un seminar? Atunci când prezentatorul vorbește monoton, fără intonație, fără pauze și fără entuziasm – nu înțelegi nimic din ce se spune.

Exact așa se plictisesc și obosesc ochii omului când citesc un text doar în majuscule. După cum am scris în postarea despre cum creierul recunoaște textul, fiecare literă este caracterizată de un set de linii și arcuri, fiecare de dimensiune și formă diferită:

  • litera ‘t’ este înaltă, dar îngustă
  • litera ’i’ este îngustă și scurtă cu punct deasupra
  • litera ’a’ este rotundă
  • litera ‘g’ este înaltă, dar alineată mai jos, etc.

Toate aceste diferențe permit creierului să recunoască foarte rapid literele.

Însă dacă punem alături doar majusculele acestor litere, atunci o mare parte din aceste diferențe se pierde, astfel forțând ochiul să analizeze mai atent fiecare literă:

  • litera ’T’ are aceeași înălțime și lățime ca și celelalte litere
  • litera ’I’ are aceeași înălțime și nu are punctul de deasupra
  • litera ’A’ nu mai este rotundă și este înaltă, iar
  • litera ’G’ este înaltă și nu este alineată jos

Literele majuscule, puse multe alături, devin foarte similare pentru ochi, anume datorită faptului că au aceeași înălțime și lățime.

Astfel, textul în majuscule este asemenea unui discurs monoton, în care dimensiunile literelor nu se schimbă, însă forțează vederea să analizeze fiecare literă în parte, ceea ce este obositor și necesită atenție.

Deci, recomandarea este să nu scrieți cu CAPSLOCK-ul activat, de altfel VEȚI FI NEVOIȚI SĂ CITIȚI TEXTE ÎN MAJUSCULE ȘI SĂ STAȚI ȘI SĂ DESCIFRAȚI CE ESTE SCRIS ȘI SĂ VĂ GÂNDIȚI: ”DA DE CE ESTE SCRIS TOTUL ÎN MAJUSCULE? ESTE FOARTE INCOMOD DE CITIT AȘA ȘI TREBUIE SĂ MĂ OPRESC MAI MULT LA FIECARE CUVÂNT CA SĂ ANALIZEZ CE SCRIE. IAR LITERELE SUNT PARCĂ TOATE LA FEL ȘI E GREU SĂ LE DEOSEBESC UNA DE ALTA. PE LÂNGĂ ACEASTA, CÂND CITESC ACESTE RÂNDURI, AM IMPRESIA CĂ AUTORUL STRIGĂ, SAU VORBEȘTE LA UN TON MAI RIDICAT, ANUME DIN CAUZA MAJUSCULELOR.”

AȘ MAI PUTEA SĂ SCRIU CU MAJUSCULE ȘI VOI SĂ CITIȚI, dar este mult mai ușor și plăcut să citiți atunci când textul este scris normal, cu minuscule :).

Read More

În limba rusă este un proverb care în traducere sună:

Mai bine o dată să văd, decât 100 ori să aud.

Dacă îl transpunem în mediul prezentărilor şi al slide-urilor, atunci proverbul se transformă în una dintre cele mai utile recomandări ce ține de design-ul slide-urilor:

Mai bine pun o imagine decât 100 de cuvinte.

Tematica imaginilor în slide-uri este foarte largă, aici propun doar un simplu exemplu, cum dintr-o prezentare tipică, cu mult text şi câteva imagini micuţe se poate face o prezentare mai plăcută şi mai puţin plictisitoare.

Mai jos este un exemplu de prezentare în powerpoint cu o descriere a cetăţii Soroca cu câteva imagini mici ale acesteia:

Să analizăm slide-ul:

  1. are mult text, care trebuie citit
  2. textul nu este aliniat (imaginile amplasate în partea stângă a textului distrug alinierea textului)
  3. imaginile sunt mici şi detaliile nu se observă

Pe lângă aceasta participanţii nu îl vor asculta pe prezentator când acesta va comenta în baza slide-ului, pentru că toată atenţia lor va fi focusată pe textul de pe slide (mai mult despre text vezi aici).

Acum să vedem cum se poate de transformat acest slide pentru a evita punctele de mai sus:

La prima vedere, aceste slide-uri pot părea nereuşite, pentru că tot textul a fost practic exclus şi pentru că ele nu redau toată informaţia din prezentarea de mai sus. Dar asta doar la prima vedere.

Defapt cuvintele care au rămas, împreună cu imaginile din slide-uri redau mesajele cheie ale prezentării, fără ca prezentatorul să mai spună ceva:

  1. cetatea a fost înălţată în 1499
  2. este o cetate sigură
  3. este un monument istoric

Pe lângă aceste slide-uri, prezentatorul va povesti exact aceeaşi informaţie din prezentarea anterioară, care acum va avea o conecțiune contextuală cu aceste 3 slide-uri:

  • la primul slide se va povesti istoria apariției cetății
  • al doilea slide este despre victoriile glorioase
  • și al treilea slide despre situația din ziua de azi

Și dat fiind faptul că slide-urile nu conțin mult text, iar prezentatorul va povesti asta foarte interesant, participanţii îl vor asculta cu mare atenție, pentru că nu vor fi focusați la citirea slide-ului.

Din punct de vedere vizual, slide-urile sunt mult mai plăcute. Imaginile au o dimensiune mai mare ceea ce permite participanţilor să le vadă şi să le admire.

Astfel, aceeași informație poate avea mai multe forme, dar eficiența de transmitere a mesajului a acestor forme diferă.

Textul şi pozele pentru prezentări au fost preluate de pe adresa: http://moldova-moldovenii.blogspot.com/2010/01/cetatea-soroca.html (conţinutul textului a fost editat astfel încât să fie postată doar descrierea cetăţii)

Read More

Utilizaţi cât mai puţin text în slide-uri.

 

Asta ar fi recomandarea care rezultă din postările despre procesul complex de citire: partea 1 şi partea 2.

Iar dacă să rezumăm – vorbirea este naturală pentru om, pe când citirea nu este naturală. Pe parcursul sutelor de mii de ani ale evoluţiei omului, creierul şi-a dezvoltat structurile neurale responsabile de a percepe vorbirea. În contrast, citirea şi scrierea a apărut cu câteva mii de ani î.e.n., însă a devenit larg utilizată acum doar câteva sute de ani. De aceea, citirea nu este un proces atât de natural precum este vorbirea.

Utilizând mult text pe slide, riscul este că participanţii nu vor asculta prezentatorul, ci îşi vor focusa toată atenţia pentru a citi cuvintele şi a le oferi un sens în contextul celorlalte cuvinte. Aceasta necesită efort suplimentar de la oameni, iar unii sunt cam lenoşi şi aleg să nu citească.

Iar dacă oamenii nu vor citi ce este scris – atunci pentru ce să încarci slide-ul cu text?

Read More

partea 1

___

Când persoana a învăţat cum arată o literă – ea a memorizat setul de linii care formează litera dată. Iar când persoana a învăţat alfabetul, ea şi-a creat în creier o “arhivă” compusă din 31 de seturi/şabloane de liniuţe care corespund celor 31 de litere din alfabet.

Să analizăm un exemplu a unui copil care a învăţat literele şi citeşte cuvântul “carte”:

Iniţial, toată atenţia este focusată pentru a descifra prima literă - 'c'

După ce litera 'c' a fost recunoscută, aceasta se memorizează (copiii o repetă de obicei ca să nu o uite), iar toată atenţia se focusează asupra următoarei litere - 'a'

După ce a doua literă a fost recunoscută (de obicei copiii rostesc literele în glas când le recunosc), atenţia se focusează pe acele 2 litere deja recunoscute şi acestea se unesc, formând un morfem sau o silabă.

În lingvistică, morfemul este unitatea cea mai mică din structura unui cuvânt care poartă o informaţie. (mai mult citeşte pe wikipedia)

Apoi procesul se repetă din nou. Se memorizează primele 2 litere, iar atenţia se focusează pe litera a treia

Aici atenţia se schimbă pe prima silabă memorizată şi conexiunea sa cu a treia literă.

şi tot aşa, până în final copilul rosteşte cuvântul în întregime:

După toate procesele de recunoaştere a literelor, memorizarea literelor şi silabelor anterioare, unirea literelor recunoscute cu cele precedente şi verbalizarea separată a literelor şi silabelor, în final copilul rosteşte cuvântul în întregime - "carte"

În sfârşit, primul cuvânt citit în viaţa omului. Şi dacă însăşi cuvintele diferă de la om la om, atunci efortul depus este cam acelaşi pentru toţi. Pe lângă aceasta, atenţia persoanei era focusată mai mult pe procesul de citire, decât pe sensul cuvântului.

Din cele descrise de mai sus se observă că creierul consumă foarte multe resurse de energie şi atenţie pentru a citi. Dar, când creştem mari, noi nu citim cu aceeaşi viteză şi pare că nici nu avem nevoie de atâtea resurse pentru a citi.

Într-adevăr aşa este. Să analizăm în continuare copilul care învaţă să citească.

Citind tot mai multe cuvinte, creierul exersează în recunoaşterea separată a literelor, astfel acest proces devine foarte rapid şi creierul “trece la nivelul următor” – învaţă să recunoască silabele şi morfemele. Acum copilul citeşte mai repede. Cuvântul “carte” acum se citeşte aproximativ aşa:

Iniţial, copilul recunoaşte prima silabă 'ca'

Apoi se purcede la recunoaşterea literei a treia

După aceasta prima silabă se uneşte cu a treia literă

Ultima silabă la fel este recunoscută foarte rapid

Şi iarăşi, procesul de citire a cuvântului se sfârşeşte

Procesul de citire decurge mult mai rapid, datorită faptului că prin exersare, creierul crează alte şabloane, care corespund silabelor şi morfemelor întregi şi nu doar literelor.

Dacă acel copil exersează şi mai mult, deja citeşte texte întregi la o viteză mai mare, creierul său crează alte şabloane, care corespund deja unor cuvinte întregi. Dar şabloanele cuvintelor nu sunt nivelul cel mai “avansat” de citire, dar despre aceasta voi scrie în următoarea postare.

Un lucru important de menţionat este că aceste şabloane ale cuvintelor sunt memorizate ca imagini, nu ca text. Adică citind propoziţia:

fiecare din noi:

  1. recunoaşte şablonul cuvântului “soarele”, de aceea îl citeşte practic instantaneu
  2. îi dă un sens acestui cuvânt
  3. focusează atenţia sa pe următorul cuvânt
  4. recunoaşte şablonul cuvântului “strălucitor”
  5. îi dă un sens cuvântului “strălucitor” în contextul cuvântului “soarele”
  6. focusează atenţia pe următorul cuvânt
  7. recunoaşte şablonul cuvântului “încălzeşte”
  8. îi dă un sens cuvântului “încălzeşte” în contextul cuvintelor “soarele strălucitor”
  9. focusează atenţia pe ultimul cuvânt
  10. recunoaşte şablonul cuvântului “puternic”
  11. îi dă un sens acestui cuvânt în contextul propoziţiei

Deci, omul percepe textul ca imagini separate de litere/silabe/cuvinte, care sunt procesate şi cărora le este atribuit un sens în dependenţă de context – proces ce necesită resurse ale creierului.

Read More

După cum am scris în postarea despre evoluția creierului, omul din născare are un set de ”abilități” înnăscute, dictate de evoluția sa pe parcursul a milioanelor de ani.

Spre exemplu, pe oameni nu trebuie să-i înveți să vorbească sau să meargă, ei învață asta singuri, automat, pentru că undeva în creier aceste abilități sunt ”prescrise”. Avem o instrucție după care creierul învață aceste lucruri.

În schimb cititul, spre exemplu, nu este o abilitate înnăscută a omului, pentru că necesită ca cineva să învețe persoana cum să citească, cum arată și ce înseamnă fiecare literă, semn de punctuație, etc. De aici rezultă că cititul este nenatural pentru om.

Să vedem cum decurge procesul de învățare a citi pentru un om, dar înainte de asta să definim o idee:

Oamenii vad lucrurile în șabloane/tipare (în engleza este un cuvânt mai potrivit – pattern), adica noi distingem liniile drepte, cercuri, curbe, pe care le unim în structuri mai complexe (ex. 2 cercuri = 2 ochi, 2 linii curbe = sprâncene, etc.), care ulterior rezulta într-o imagine (ex. ochii, sprâncenele, nasul = fața), doar ca acest proces de obicei se petrece atât de repede ca noi nu ne dam seama de existența acestuia, însă datorită șabloanelor, omul are capacitatea de a recunoaște lucrurile practic instantaneu atunci când le vede.

La început, când persoana începe să învețe literele, ea la fel vede mai întâi șabloanele care îi sunt deja cunoscute: liniile drepte, curbele, cercurile, etc. pe care le memorizează ca litere. Spre exemplu literele ‘a’ și ‘t’ se ”descifrează” precum este arătat în imaginea de mai jos:

Litera 'a' este memorizată ca un cerculeț cu o liniuță scurtă în partea dreapta de sus și un ”cârlegel” în partea deapta de jos

 

Litera 't'

Litera 't' este memorizată ca o liniuță dreaptă aproape verticală, o liniuță orizontală care o intersectează pe cea verticală mai sus de mijloc și încă un ”cârlegel” cu care se termină partea de jos a liniei verticale

Odată ”descifrate”, literele se memorizează în creier ca imagini, care sunt recunoscute de către creier atunci când persoana vede setul de linii similar cu cel memorizat.

Apropo, uneori ne este complicat să citim scrisul de mână a altor persoane pentru că ei desenează literele în așa mod, încât acestea nu corespund șabloanelor memorizate de noi.

continuare

Read More