— atavy.com

  1. Slide-uri care transmit mesajul fără comentarii din partea prezentatorului (adică prezentările care conţin multă informaţie şi mult text în ele).
  2. Slide-uri care nu sunt foarte relevante fără comentarii din partea prezentatorului (nu transmit mesajul singure).

Primul tip de prezentări este cel mai răspândit: slide-urile încărcate cu informaţie, astfel încât dacă ai uitat ceva, tragi cu ochiul şi îţi aduci aminte, totul clar explicat, mult text, “rugumat” pentru fiecare. Aşa prezentări pot fi vizualizate şi înţelese fără prezenţa autorului slide-urilor. De obicei aşa prezentări sunt voluminoase.

Al doilea tip de prezentări sunt mai puţin voluminoase, conţin mai puţin text şi nu sunt autodescriptive. Uitându-te la aşa prezentare fără comentariile autorului – nu este foarte clar ce mesaj redă un anumit slide, însă dacă acelaşi slide este însoţit de prezentator şi comentariile sale, atunci slide-ul serveşte un intensificator foarte puternic a emoţiilor şi a mesajului prezentatorului.

Care este mai bun?

Răspunsul este unul foarte general: Depinde.

Prezentările ce au puţin text şi multe elemente vizuale sunt bune atunci când slide-urile vor fi prezentate oamenilor la o întâlnire, de către autor. Atunci mesajul este consolidat de către prezentare şi are un impact mai puternic.

Prezentările autodescriptive (care sunt clare fără prezenţa autorului), sunt bune atunci când autorul nu are posibilitatea să le prezinte oamenilor şi va plasa slide-urile online sau le va transmite altor oameni. Acest tip de prezentare însă poate fi înlocuit cu un document, în care lejer se poate include toată informaţia detaliată, care va fi analizată atunci când persoana va avea suficient timp pentru asta.

Iar în cazul când prezentarea va fi arătată de către autor oamenilor, dar trebuie trimisă şi la cei absenţi – atunci se fac 2 prezentări: slide-urile care vor fi prezentate şi un document care conţine în detalii aceeaşi informaţie.

Read More

Într-o prezentare – spaţiul în slide este vital.

Spaţiul  în prezentare este ca aerul pentru om – cu cât este mai puţin, cu atât privirea este mai agitată. Spaţiul utilizat corect, ghidează privirea oamenilor, iar dacă este utilizat incorect – aduce la confuzie.

Prezentarea de mai jos vine cu o explicaţie mai detaliată a “spaţiului” în prezentare:

După cum este menţionat în penultimul slide, în majoritatea cazurilor slide-urile sunt foarte încărcate cu informaţie pentru a arăta că prezentatorul “şi-a făcut tema pentru acasă”. Iată câteva exemple de aceste slide-uri:

Stereotipul după care se ghidează oamenii când crează astfel de slide-uri este:

dacă slide-urile sunt încărcate cu informaţie, atunci se vede că la ele s-a lucrat mult

ceea ce este absolut incorect.

Şi deseori oamenii nici nu citesc/privesc ceea ce este prezentat pe slide, însă dacă ei văd că el conţine multă informaţie, respectiv se crează impresia că autorul “a muncit” din greu.

Acum, nu vreau să spun că nu există slide-uri “bune” care să conţină multă informaţie şi puţin spaţiu, însă trebuie să existe o structură a informaţiei care să ghideze privirea de la ideea 1 la ideea 2, etc. (dar despre asta în una din postările viitoare).

Deci, trebuie să învăţăm să vedem spaţiul, apoi să încercăm să îl utilizăm în design. Dar să ştiţi că nu este atât de simplu după cum pare la prima vedere.

___

1 - http://nobullets.wordpress.com/2009/05/02/more-horrible-slides/
2 - http://learningcommons.ubc.ca/get-teched-up/software-basics/powerpoint/avoiding-powerpoint-slide-pitfalls/
3 - http://freepages.genealogy.rootsweb.ancestry.com/~jswdna/waldenresults.html



Read More

În limba rusă este un proverb care în traducere sună:

Mai bine o dată să văd, decât 100 ori să aud.

Dacă îl transpunem în mediul prezentărilor şi al slide-urilor, atunci proverbul se transformă în una dintre cele mai utile recomandări ce ține de design-ul slide-urilor:

Mai bine pun o imagine decât 100 de cuvinte.

Tematica imaginilor în slide-uri este foarte largă, aici propun doar un simplu exemplu, cum dintr-o prezentare tipică, cu mult text şi câteva imagini micuţe se poate face o prezentare mai plăcută şi mai puţin plictisitoare.

Mai jos este un exemplu de prezentare în powerpoint cu o descriere a cetăţii Soroca cu câteva imagini mici ale acesteia:

Să analizăm slide-ul:

  1. are mult text, care trebuie citit
  2. textul nu este aliniat (imaginile amplasate în partea stângă a textului distrug alinierea textului)
  3. imaginile sunt mici şi detaliile nu se observă

Pe lângă aceasta participanţii nu îl vor asculta pe prezentator când acesta va comenta în baza slide-ului, pentru că toată atenţia lor va fi focusată pe textul de pe slide (mai mult despre text vezi aici).

Acum să vedem cum se poate de transformat acest slide pentru a evita punctele de mai sus:

La prima vedere, aceste slide-uri pot părea nereuşite, pentru că tot textul a fost practic exclus şi pentru că ele nu redau toată informaţia din prezentarea de mai sus. Dar asta doar la prima vedere.

Defapt cuvintele care au rămas, împreună cu imaginile din slide-uri redau mesajele cheie ale prezentării, fără ca prezentatorul să mai spună ceva:

  1. cetatea a fost înălţată în 1499
  2. este o cetate sigură
  3. este un monument istoric

Pe lângă aceste slide-uri, prezentatorul va povesti exact aceeaşi informaţie din prezentarea anterioară, care acum va avea o conecțiune contextuală cu aceste 3 slide-uri:

  • la primul slide se va povesti istoria apariției cetății
  • al doilea slide este despre victoriile glorioase
  • și al treilea slide despre situația din ziua de azi

Și dat fiind faptul că slide-urile nu conțin mult text, iar prezentatorul va povesti asta foarte interesant, participanţii îl vor asculta cu mare atenție, pentru că nu vor fi focusați la citirea slide-ului.

Din punct de vedere vizual, slide-urile sunt mult mai plăcute. Imaginile au o dimensiune mai mare ceea ce permite participanţilor să le vadă şi să le admire.

Astfel, aceeași informație poate avea mai multe forme, dar eficiența de transmitere a mesajului a acestor forme diferă.

Textul şi pozele pentru prezentări au fost preluate de pe adresa: http://moldova-moldovenii.blogspot.com/2010/01/cetatea-soroca.html (conţinutul textului a fost editat astfel încât să fie postată doar descrierea cetăţii)

Read More

Utilizaţi cât mai puţin text în slide-uri.

 

Asta ar fi recomandarea care rezultă din postările despre procesul complex de citire: partea 1 şi partea 2.

Iar dacă să rezumăm – vorbirea este naturală pentru om, pe când citirea nu este naturală. Pe parcursul sutelor de mii de ani ale evoluţiei omului, creierul şi-a dezvoltat structurile neurale responsabile de a percepe vorbirea. În contrast, citirea şi scrierea a apărut cu câteva mii de ani î.e.n., însă a devenit larg utilizată acum doar câteva sute de ani. De aceea, citirea nu este un proces atât de natural precum este vorbirea.

Utilizând mult text pe slide, riscul este că participanţii nu vor asculta prezentatorul, ci îşi vor focusa toată atenţia pentru a citi cuvintele şi a le oferi un sens în contextul celorlalte cuvinte. Aceasta necesită efort suplimentar de la oameni, iar unii sunt cam lenoşi şi aleg să nu citească.

Iar dacă oamenii nu vor citi ce este scris – atunci pentru ce să încarci slide-ul cu text?

Read More

partea 1

___

Când persoana a învăţat cum arată o literă – ea a memorizat setul de linii care formează litera dată. Iar când persoana a învăţat alfabetul, ea şi-a creat în creier o “arhivă” compusă din 31 de seturi/şabloane de liniuţe care corespund celor 31 de litere din alfabet.

Să analizăm un exemplu a unui copil care a învăţat literele şi citeşte cuvântul “carte”:

Iniţial, toată atenţia este focusată pentru a descifra prima literă - 'c'

După ce litera 'c' a fost recunoscută, aceasta se memorizează (copiii o repetă de obicei ca să nu o uite), iar toată atenţia se focusează asupra următoarei litere - 'a'

După ce a doua literă a fost recunoscută (de obicei copiii rostesc literele în glas când le recunosc), atenţia se focusează pe acele 2 litere deja recunoscute şi acestea se unesc, formând un morfem sau o silabă.

În lingvistică, morfemul este unitatea cea mai mică din structura unui cuvânt care poartă o informaţie. (mai mult citeşte pe wikipedia)

Apoi procesul se repetă din nou. Se memorizează primele 2 litere, iar atenţia se focusează pe litera a treia

Aici atenţia se schimbă pe prima silabă memorizată şi conexiunea sa cu a treia literă.

şi tot aşa, până în final copilul rosteşte cuvântul în întregime:

După toate procesele de recunoaştere a literelor, memorizarea literelor şi silabelor anterioare, unirea literelor recunoscute cu cele precedente şi verbalizarea separată a literelor şi silabelor, în final copilul rosteşte cuvântul în întregime - "carte"

În sfârşit, primul cuvânt citit în viaţa omului. Şi dacă însăşi cuvintele diferă de la om la om, atunci efortul depus este cam acelaşi pentru toţi. Pe lângă aceasta, atenţia persoanei era focusată mai mult pe procesul de citire, decât pe sensul cuvântului.

Din cele descrise de mai sus se observă că creierul consumă foarte multe resurse de energie şi atenţie pentru a citi. Dar, când creştem mari, noi nu citim cu aceeaşi viteză şi pare că nici nu avem nevoie de atâtea resurse pentru a citi.

Într-adevăr aşa este. Să analizăm în continuare copilul care învaţă să citească.

Citind tot mai multe cuvinte, creierul exersează în recunoaşterea separată a literelor, astfel acest proces devine foarte rapid şi creierul “trece la nivelul următor” – învaţă să recunoască silabele şi morfemele. Acum copilul citeşte mai repede. Cuvântul “carte” acum se citeşte aproximativ aşa:

Iniţial, copilul recunoaşte prima silabă 'ca'

Apoi se purcede la recunoaşterea literei a treia

După aceasta prima silabă se uneşte cu a treia literă

Ultima silabă la fel este recunoscută foarte rapid

Şi iarăşi, procesul de citire a cuvântului se sfârşeşte

Procesul de citire decurge mult mai rapid, datorită faptului că prin exersare, creierul crează alte şabloane, care corespund silabelor şi morfemelor întregi şi nu doar literelor.

Dacă acel copil exersează şi mai mult, deja citeşte texte întregi la o viteză mai mare, creierul său crează alte şabloane, care corespund deja unor cuvinte întregi. Dar şabloanele cuvintelor nu sunt nivelul cel mai “avansat” de citire, dar despre aceasta voi scrie în următoarea postare.

Un lucru important de menţionat este că aceste şabloane ale cuvintelor sunt memorizate ca imagini, nu ca text. Adică citind propoziţia:

fiecare din noi:

  1. recunoaşte şablonul cuvântului “soarele”, de aceea îl citeşte practic instantaneu
  2. îi dă un sens acestui cuvânt
  3. focusează atenţia sa pe următorul cuvânt
  4. recunoaşte şablonul cuvântului “strălucitor”
  5. îi dă un sens cuvântului “strălucitor” în contextul cuvântului “soarele”
  6. focusează atenţia pe următorul cuvânt
  7. recunoaşte şablonul cuvântului “încălzeşte”
  8. îi dă un sens cuvântului “încălzeşte” în contextul cuvintelor “soarele strălucitor”
  9. focusează atenţia pe ultimul cuvânt
  10. recunoaşte şablonul cuvântului “puternic”
  11. îi dă un sens acestui cuvânt în contextul propoziţiei

Deci, omul percepe textul ca imagini separate de litere/silabe/cuvinte, care sunt procesate şi cărora le este atribuit un sens în dependenţă de context – proces ce necesită resurse ale creierului.

Read More

După cum am scris în postarea despre evoluția creierului, omul din născare are un set de ”abilități” înnăscute, dictate de evoluția sa pe parcursul a milioanelor de ani.

Spre exemplu, pe oameni nu trebuie să-i înveți să vorbească sau să meargă, ei învață asta singuri, automat, pentru că undeva în creier aceste abilități sunt ”prescrise”. Avem o instrucție după care creierul învață aceste lucruri.

În schimb cititul, spre exemplu, nu este o abilitate înnăscută a omului, pentru că necesită ca cineva să învețe persoana cum să citească, cum arată și ce înseamnă fiecare literă, semn de punctuație, etc. De aici rezultă că cititul este nenatural pentru om.

Să vedem cum decurge procesul de învățare a citi pentru un om, dar înainte de asta să definim o idee:

Oamenii vad lucrurile în șabloane/tipare (în engleza este un cuvânt mai potrivit – pattern), adica noi distingem liniile drepte, cercuri, curbe, pe care le unim în structuri mai complexe (ex. 2 cercuri = 2 ochi, 2 linii curbe = sprâncene, etc.), care ulterior rezulta într-o imagine (ex. ochii, sprâncenele, nasul = fața), doar ca acest proces de obicei se petrece atât de repede ca noi nu ne dam seama de existența acestuia, însă datorită șabloanelor, omul are capacitatea de a recunoaște lucrurile practic instantaneu atunci când le vede.

La început, când persoana începe să învețe literele, ea la fel vede mai întâi șabloanele care îi sunt deja cunoscute: liniile drepte, curbele, cercurile, etc. pe care le memorizează ca litere. Spre exemplu literele ‘a’ și ‘t’ se ”descifrează” precum este arătat în imaginea de mai jos:

Litera 'a' este memorizată ca un cerculeț cu o liniuță scurtă în partea dreapta de sus și un ”cârlegel” în partea deapta de jos

 

Litera 't'

Litera 't' este memorizată ca o liniuță dreaptă aproape verticală, o liniuță orizontală care o intersectează pe cea verticală mai sus de mijloc și încă un ”cârlegel” cu care se termină partea de jos a liniei verticale

Odată ”descifrate”, literele se memorizează în creier ca imagini, care sunt recunoscute de către creier atunci când persoana vede setul de linii similar cu cel memorizat.

Apropo, uneori ne este complicat să citim scrisul de mână a altor persoane pentru că ei desenează literele în așa mod, încât acestea nu corespund șabloanelor memorizate de noi.

continuare

Read More

Înainte de a vorbi despre eficienţa unei prezentări sau a unui grafic, care de obicei are drept scop transmiterea unui mesaj cititorului, trebuie de definit procesul de percepere a informaţiei de către creier. Astfel, cunoscând etapele prin care informaţia trece în calea sa spre creier, va fi mai uşor de explicat alte principii.

Postarea dată este o premisă pentru o serie de postări despre capacitatea creierului de a percepe informaţia şi de a se focusa pe un anumit lucru.

Din start tind să informez că nu este o postare cu termeni ştiinţifici despre structura creierului, neuroni, sinapse şi ganglioni nervoşi, ci este una accesibilă care va explica cât mai clar şi simplu cum funcţionează creierul nostru în cazurile când are drept scop percepţia informaţiei pe cale vizuală.

Să ne întoarcem pentru câteva clipe cu câteva milioane de ani în urmă.

Read More

Dacă după îmbunătățirea unei diagrame rele forma acesteia se schimbă puțin (vezi diagrame “rele” și diagrame “bune”), atunci transformarea unei prezentări rele în una bună suferă modificări considerabile. O prezentare bună (sau un slide bun) poate fi total diferit de aceeași prezentare în forma sa inițială, cu un număr de slide-uri diferit, cu mai puține cuvinte și cu mai multe imagini.

În postarea dată vom defini elementele unui slide și vom descrie pe scurt metodele recomandate de utilizare a fiecărui element, după care le vom detalia separat în postările ulterioare.

Deci, elementele de bază ale unui slide sunt:

Read More

Să definim 2 idei:

  • diagrame/slide-uri “rele”, sunt acele diagrame/slide-uri care sunt încărcate cu informaţie inutilă şi sunt greu de citit şi de perceput
  • diagrame/slide-uri “bune”, sunt acele diagrame/slide-uri care oferă informaţia strict necesară într-o formă uşor accesibilă

Şi pentru a începe cu ceva concret, ceva palpabil, iată un exemplu de diagramă standard creată în excel:

Read More

Zilnic în lume se generează milioane de diagrame şi sute de mii de prezentări, pentru ca ulterior fiecare din aceste diagrame şi prezentări să fie arătate cel puţin încă la vreo 5 – 20 şi mai multe persoane.

Şi totul ar fi bine, dacă acestea ar fi făcute calitativ, dar peste 90% dintre acei care se ocupă de crearea prezentărilor şi/sau diagramelor nu cunosc normele care trebuiesc respectate, ei simplu nu ştiu ce reprezintă “calitatea” în domeniul de reprezentare a informaţiei.

Blogul respectiv intenţionează să aducă o careva claritate în tot ce ţine de:

Read More