— atavy.com

Ceva timp în urmă am citit un articol întitulat “BlackBerry îşi cântă marşul funerar” pe site-ul eco.md în care am găsit aşa o diagramă:

Mesajul din articol este precum că BlackBerry este pe cale de dispariţie şi că este “unul din cele mai nesigure telefoane din punct de vedere al securităţii datelor personale”, afirmaţie ce nu este confirmată (cel puţin) prin nici un exemplu concret. Dar să ne întoarcem la grafic, pentru că şi aici nu totul este excelent, diagrama este comprimată pe orizontală. Am “google-uit” oleacă şi am găsit originalul [1]:

Graficul dat s-a dovedit a fi unul foarte răspândit în internet, găsindu-l pe mai multe site-uri de ştiri şi nu numai, dar pe lângă faptul că este un grafic oribil, mai este şi un grafic care dezinformează puternic.

Mai întâi să-l transformăm într-unul mai simplu:

Scopul graficului dat, în articolele de pe CNNMoney şi Business Insider, a fost de a arăta că rata pieţii din SUA a scăzut considerabil. Dar defapt pentru a ilustra acest lucru ar fi destul doar graficul pentru SUA:

Scopul graficului în articolul de pe eco.md a fost de a arăta că BlackBerry suferă un colaps.

Dar defapt dacă reprezentăm acelaşi grafic sub altă formă, obţinem situaţia următoare:

Graficul denotă:

  1. au fost situaţii şi mai proaste în istoria BlackBerry (în Q3 şi Q4 2007 şi Q3 2008)
  2. aşa numitul “colaps” defapt nu descreşte, ci se menţine pentru ultima jumătate de an la acelaşi nivel

Dar, toate aceste grafice redau nu mai mult decât faptul că piaţa în SUA descreşte, iar concluziile făcute precum că BlackBerry suferă un colaps sunt nişte aberaţii.

Dacă aţi observat, graficele pentru fiecare zonă reflectă rata pieţii în procente şi nu în număr de oameni, care este o valoare absolută. Să analizăm încă o dată primul grafic, luând ca exemplu 2 momente de timp: quarterul 4 2009, când rata pieţii SUA era relativ mare şi momentul Q1 2011, adică situaţia actuală.

 

Însă de data aceasta nu luăm valoarea procentuală, ci estimăm numărul de oameni ce reprezintă procentajul. Cu părere de rău nu am găsit cifre concrete referitor la starea pieţii de telefonie mobilă, dar de dragul experimentului am luat populaţia din fiecare regiune (raportul va fi cam acelaşi, datorită faptului că telefonia mobilă este foarte răspândită în ziua de astăzi).

Conform Wikipedia, populaţia în regiunile menţionate este de:

  • USA – 309 mln
  • Europe – 731 mln
  • Asia Pacific – 2200 mln
  • Rest of World (am luat America de Sud, Africa şi Canada) – 1421 mln, dar scoatem 500 mln (jumătate din populaţia Africii) şi obţinem 921 mln.

Dacă substituim procentele cu numărul corespunzător de oameni din regiunile menţionate pentru acele 2 momente de timp t1 şi t2, obţinem un număr mai mare în momentul t2 decât în t1 (mln de oameni):


Rezultă că “Colapsul” constatat de articolul de pe eco.md este o interpretare greşită a graficului şi a articolelor similare din străinătate, care a rezultat într-o aberaţie precum că BlackBerry va dispărea. Da, probabil va dispărea în SUA, în schimb se extinde în alte ţări.

Notă: reamintesc că informaţia din graficul de mai sus este bazată pe numărul populaţiei în regiunile menţionate şi nu pe date referitor la piaţa de telefonie mobilă, însă necătând la acest fapt, raportul este aproximativ acelaşi.

Concluzie: graficele pot exagera informaţia şi graficele pot dezinforma oamenii

[1] – CNNMoney

Read More

Atenţia omului este acea Memorie de scurtă durată (Short Term Memory), sau Memorie de lucru, ce are o capacitate limitată de stocare a informaţiei generate de organele senzoriale. Dacă să fac o analogie, memoria de scurtă durată, care şi reprezintă atenţia omului, este asemenea imaginii din binoclu.

Pentru a exemplifica, să luăm o multitudine de cuvinte distincte (nu neapărat trebuiesc citite toate):

Atunci când citim fiecare cuvânt, atenţia noastră “sare” de la un cuvânt la altul concentrându-se la litere, sens şi context (care în cazul dat lipseşte). Pentru fiecare cuvânt, atenţia noastră este limitată:

Atenţia consumă o mare parte din resursele creierului nostru, pentru a procesa informaţia generată de sistemul vizual (în cazul cu textul). Dar noi nu vedem totul negru împrejur, asta a fost doar o analogie, precum că noi percepem informaţia doar din regiunea aceasta restrânsă în care totul se vede clar. Ce se întâmplă în realitate este ceva de felul acesta:

Noi vedem clar doar în regiunea unde am concentrat atenţia, în rest, imaginea este “prelucrată”, devenind vagă, rămânând doar contururile şi culorile. Astfel creierul îşi uşurează lucrul de a procesa informaţia. Pe lângă aceasta, mai mult de 50% de informaţie stocată în memoria de lucru se uită în primele 6 secunde.

Atenţia poate fi orientată şi spre sunet (cineva vorbeşte), activitate (cineva se mişcă, fuge, cască), miros (cafea) şi către alte simţuri ale omului, dar atât pentru informaţia vizuală, cât şi pentru celelalte cazuri atenţia este una şi ea nu poate analiza în paralel informaţie din diferite surse (atât timp cât ele nu sunt sincronizate).

Cum este aplicabil acest lucru în prezentări?

Dacă participanţii trebuie să citească ceva, sau să se gândească la o idee, sau să analizeze un lucru, nu vorbi în acelaşi timp, pentru că:

  1. fie o să-i sustragi de la procesul de citire/gândire/analiză
  2. fie ei vor fi focusaţi pe sarcina lor şi nu vor atrage atenţie la ceea ce spui (se întâmplă de obicei când prezentatorul vorbeşte în timp ce pe slide este proiectat un text)

Faptul că te concentrezi asupra unui lucru este şi o caracteristică a productivităţii, dar asta este deja o altă temă.

Read More

Poate cineva știe, poate nu, dar sunt așa numitele ”reguli de amplasare a textului pe slide”. Ele sunt multe și diverse, dar aș vrea să mă opresc asupra a 2 reguli, care sunt foarte similare și care ne vorbesc despre volumul textului în slide:

Ideea este că nu există nici un fel de regulă care ar spune ”în cazul acesta trebuie de utilizat atâta text, iar în cazul acesta mai puțin, dar nu mai mult decât atâtea cuvinte, etc”.

Doar autorul prezentării decide cât text să pună pe slide și își asumă toată responsabilitatea pentru acest fapt. Iar unii dintre cei mai importanți factori pe care prezentatorul trebuie să-i ia în considerație, atunci când decide cât text să pună pe slide, este simplitatea și claritatea mesajului pentru audiență.


Read More

În postarea despre datoria externă a Republicii Moldova am menţionat că diagrama era redesenată.

Aici vedeţi varianta originală [1]:

Iniţial am exclus coloanele ce reprezintă autorităţile publice şi am înlocuit diagrama coloană cu o diagramă liniară. Iată ce am obţinut:

Exact aceeaşi informaţie şi acelaşi efect pe care îl are originalul, doar că ultima este puţin mai clară, fără mult “visual noise”. Dar efectul este acelaşi în ambele diagrame.

Însă dacă această diagramă o comprim pe orizontală şi o întind pe verticală, atunci sistemul nostru vizual percepe informaţia din diagramă exagerat – se crează iluzia optică de creştere rapidă (în engleză există termenul de Skyrocket), deşi din graficul de mai sus se vede că creşterea nu e chiar atât de bruscă.


Acesta este un exemplu clasic de utilizare a formei diagramei pentru exagerarea informaţiei pe care o conţine. Diagrama de una singură are un efect puternic, însă dacă aceasta mai este însoţită şi de un text care o descrie şi care accentuează acest fapt, atunci exagerarea este şi mai mare.

Pentru prima oară, această tehnică a fost utilizată în 1786 de către William Playfair în “The Commercial and Political Atlas”. Pentru a învinui guvernul Marei Britanii că sponsorizează războaiele în colonii, el a creat următoarea diagramă [2]:

pe care a însoţit-o cu un text în care se critica acţiunile guvernului din Marea Britanie. Însă apoi a desenat o a doua diagramă pe o suprafaţă mai mare, care reprezenta aceeaşi informaţie, dar cu preţuri comparabile  [3]:

Diferenţa de percepţie este enormă, deşi datele sunt aceleaşi.

Deci, în prezentarea informaţiei prin diagrame, importanţă are chiar şi forma şi dimensiunile acestora.

_____

[1] – Indicatori economici şi financiari ai Republicii Moldova, Chişinău, iunie 2010, pag. 6
[2,3] - http://openlearn.open.ac.uk/mod/oucontent/view.php?id=398280&section=6.1

Read More

În raportul Băncii Naţionale a Moldovei “Indicatori economici şi financiari ai Republicii Moldova”, din iunie 2010, este prezentată o diagramă a datoriilor externe ale Republicii Moldova în milioane de dolari, pentru anii 1997-2009, care redesenată arată astfel:

Observaţi cum din 2004 datoria externă a RM a început să crească brusc, dublându-se în doar 5 ani şi cât de explicit graficul reprezintă această creştere.

Update: această diagramă este redesenată astfel încât să exagereze informaţia. Vezi cum diagramele pot exagera informaţia.

Read More

Orice grafic ce reprezintă diferite date statistice trebuie să fie clar şi să necesite cât mai puţin timp pentru a putea fi citit şi înţeles. Dar uneori deseori se întâmplă că graficul este făcut astfel încât să îngreuneze citirea informaţiei din sine, necesitând timp şi efort suplimentar pentru a-l descifra.

Un exemplu nereuşit poate servi graficul din raportul “Dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova în anul 2010“, capitolul 3, paragraful 3.8 Comerţul Exterior, pagina 30:

În primul rând, sunt prezentate date pentru 5 ani neconsecutivi, deci nu-ţi poţi crea o imagine deplină a evoluţiei exporturilor în timp din 2000. În al doilea rând, legenda este de foarte nereuşită şi nu-şi îndeplineşte deloc scopul. Pentru a vedea valoarea exportului în luna august, nu poţi raporta culoarea din legendă la culoarea din diagramă din motiv că diferenţa de culori este foarte mică, deci, oricum trebuie de numărat a opta lună. Mai mult ca atât, dacă imprimăm acest grafic, atunci este riscul să nu fie vizibile datele pentru ultimele 2 luni a fiecărui an, pentru că unele imprimante pur şi simplu nu vor imprima aceste culori deschise.

M-am gândit cum de schimbat acest grafic şi iată ce am obţinut (click pentru a deschide pe pagină nouă):

Am scos culorile, am separat datele pe ani şi le-am amplasat alături, astfel ca ochiul să poată compara datele între ele. Tehnica dată poartă numele de Multiplu Mic (Small Multiple) şi a fost popularizată de Edward Tufte – statistician şi profesor emerit, care a scris mai multe bestsellere pe reprezentarea cantitativă a informaţiei.

Tehnica de Small Multiple presupune amplasarea (în cazul dat) a diagramelor aproape una de alta pentru a putea compara diferenţa de date din mai multe grafice concomitent.

O altă variantă a amplasării diagramelor este asta:

Variantele monocrome sunt utilizate pentru a prezenta informaţia la general. Însă putem utiliza încă o culoare pentru a evidenţia anumite date. Spre exemplu, culoarea portocalie în imaginea de mai jos evidenţiază lunile cu valoarea maximă a exporturilor pe parcursul a toţi 5 ani.

Astfel, culoarea serveşte şi pentru a încuraja persoana să facă anumite concluzii, pentru că din start evidenţiază anumite date şi consolidează abilităţile de comparaţie a sistemului vizual.

Read More

partea 1

___

După cum am mai spus, sistemul vizual al omului este excitat atunci când este expus luminei “vizibile”, excitaţia fiind maximă pentru 4 culori (conform teoriei procesării opuse):

Asta explică culorile semaforului:

  1. roşu – culoarea cu lungimea de undă cea mai lungă, care se răspândeşte cel mai departe (de exemplu prin ceaţă), excită la maxim o extremă a canalului Roşu contra Verde
  2. galben – culoarea cu lungimea de undă mai mică ca la roşu, dar mai mare ca la verde, excită la maxim extrema canalului Galben contra Albastru
  3. verde – culoarea cu lungimea de undă mai mică ca la roşu şi galben, însă la fel excită la maxim cealaltă extremă a canalului Roşu contra Verde

Deci, aceste 4 culori sunt cele mai “puternice”, pentru că excită sistemul vizual la maxim (deşi noi nu realizăm asta) şi noi avem tendinţa să le observăm în primul rând. Pe lângă acesta, aceste culor nu pot fi “combinate”: nu există culoarea “albastru-gălbuie” sau “roşie-verzuie”, anume datorită faptului că aceste culori constituie extreme ale canalelor vizuale.

Aceste culori trebuie utilizate foarte atent, pentru a evita iritarea sistemului vizual. Un simplu exemplu ar fi diagrama de mai jos:

De la aşa diagrame, sistemul vizual pur şi simplu “afigheşte”. În aşa diagrame nu ştii la ce să te uiţi mai întâi de toate, iar cele 4 culori în perechi sunt situate una lângă alta, făcând procesarea culorilor şi mai complicată.

Mult mai simplă şi mai plăcută este diagrama acromatică:

Culoarea, utilizată corect, poate servi un instrument foarte puternic pentru a prezenta o informaţie şi poate fi un element destructiv dacă este utilizată incorect. Culorile au abilitatea de a evidenţia momentele importante, dar nu trebuie de făcut abuz de culoare:

În postarea dată s-a discutat doar despre nuanţe, adică culoarea “pură”, fără adaos de alb (culori “deschise”) sau negru (culori “închise”). Nuanţele sunt utilizate atunci când trebuie de evidenţiat ceva, de acordat prioritate unui lucru. În celelalte cazuri se utilizează culorile închise şi cele deschise, dar despre aceasta citiţi în una din postările viitoare.

sursa imagine 1 - http://en.wikipedia.org/wiki/Opponent_process

Read More

Postarea dată este despre procesul de percepţie a culorii şi nu despre impactul culorii asupra oamenilor. Este o postare puţin teoretică (sper totuși să nu fie plictisitoare), dar oferă câteva principii fundamentale de utilizare a culorii în vizualizarea informaţiei.

___

Fără multă teorie despre structura ochiului (de la lecţiile de anatomie de la şcoală/universitate), vom trece deodată la subiect.

Mai întâi să ne reamintim ce este “culoarea”. Culoarea este caracterizată de raze de lumină de o anumită frecvenţă:

 

Pe retina ochiului există celule cu conuri (mai departe “conuri”) care reacționează/se excită atunci când pe ele nimerește lumina, astfel semnalizând creierului o anumită culoare. Sunt 3 tipuri de conuri care sunt sensibile la diferite frecvențe ale undelor:

  1. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă mare, reacționând la maxim la culoarea roșie (notare convențională L)
  2. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă medie, reacționând la maxim la culoarea verde (M)
  3. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă mică, reacționând la maxim la culoarea albastră (H)

Astfel toate culorile sunt obținute prin stimularea diferită a fiecărui tip de con. Spre exemplu, culoarea galbenă presupune stimularea în aceeași măsură a conurilor L și M, iar conurile H foarte slab, pe când culoarea albastră stimulează conurile H mai tare, iar M și L mai puțin.

Mai sus a fost descris procesul de depistare a culorilor de către conurile retinei, nu și de procesare.

Referitor la procesarea culorii, există teoria procesării opuse (Opponent process theory), care spune că creierul procesează informația de la conuri într-o manieră antagonistă.

Conform acestei teorii, creierul nu procesează reacțiile fiecărui tip de con separat, ci procesează diferența dintre reacțiile diferitor tipuri de coni. Astfel, după teoria procesării opuse, există 3 tipuri de canale opuse:

  1. Roșu contra Verde
  2. Albastru contra Galben
  3. Alb contra Negru (acest canal este acromatic și depistează iluminația)

Reacția la o culoare a unui canal este antagonistă celeilalte culori, astfel, atunci când o culoare excită conurile, cealaltă culoare este inhibată. Culorile ”opuse” nu sunt niciodată percepute simultan, pentru că sistemul vizual nu poate fi excitat și inhibat în același timp.

Aceste culori însă sunt cele mai ”aprinse” pentru ochiul uman, pentru că constituie extremele canalelor, astfel excitația sistemului vizual fiind maximă.

___

Pentru a nu face articolul prea lung și plictisitor, citiți continuarea aici.

imaginea 2 – ”Designing with the Mind in Mind”, Jeff Johnson, 2010, p.54
imaginea 3 – Wikipedia, Opponent Process

Read More

Mai jos sunt 3 prezentări: una de calitate foarte proastă, una medie şi una extraordinară.

Încercaţi să le analizaţi pe fiecare şi să vedeţi:

  1. care prezentare este asemănătoare cu slide-urile pe care le faceţi voi?
  2. ce nu este bine în primele 2 prezentări?

Deci, primul set de slide-uri este o prezentare a băncii BRD Groupe Societe Generale:

Este o prezentare scurtă, dar teribilă. În aşa cazuri este bine că numărul slide-urilor este relativ mic (doar 11).

Prezentarea a doua este de calitate mai bună decât prima, dar totuşi sunt momente ce trebuiesc îmbunătăţite:

Mai multe slide-uri şi un design mai bun, dar ochii obosesc de la contrastul puternic al negrului pe alb.

Şi iată ultima prezentare, care merită privită până la urmă, toate 68 slide-uri. Prezentarea este creată de către Garr Reynolds, un expert în domeniul prezentărilor, pentru evenimentul TEDxTokyo organizat recent. Observaţi cum slide-urile au o tematică comună, cum mesajul se transmite prin imaginile utilizate şi atmosfera creată de această prezentare.

Durata prezentării la TEDxTokyo a fost de 12 minute. Deci, aceste 68 slide-uri au fost arătate în doar 12 minute, adică aproximativ 1 slide în 10 secunde.

Aici aș vrea să menționez că pentru unii numărul de slide-uri este un criteriu de calitate și 68 de slide-uri este ”foarte mult pentru o prezentare”, însă prima prezentare cu doar 11 slide-uri va dura mai mult de 12 minute, iar de eficiență nici nu mai vorbesc. Asta defapt înseamnă că nu contează câte slide-uri conține prezentarea, ci cum arată slide-urile și cum acestea sunt prezentate.

Cei interesați pot viziona prezentarea lui Garr Reynolds la TEDxTokyo:

Notă: Slide-urile menționate în postare au fost selectate aleator, autorul bazându-se doar pe calitatea prezentărilor şi nu au intenţia de a promova absolut nimic.


Read More

Probabil ați auzit de la cineva precum că să scrii doar cu litere majuscule este neprofesionist. Așa și este, dar urmează o explicație ”de ce”.

De câte ori ne-am plictisit și am obosit ascultând un discurs citit la vre-un seminar? Atunci când prezentatorul vorbește monoton, fără intonație, fără pauze și fără entuziasm – nu înțelegi nimic din ce se spune.

Exact așa se plictisesc și obosesc ochii omului când citesc un text doar în majuscule. După cum am scris în postarea despre cum creierul recunoaște textul, fiecare literă este caracterizată de un set de linii și arcuri, fiecare de dimensiune și formă diferită:

  • litera ‘t’ este înaltă, dar îngustă
  • litera ’i’ este îngustă și scurtă cu punct deasupra
  • litera ’a’ este rotundă
  • litera ‘g’ este înaltă, dar alineată mai jos, etc.

Toate aceste diferențe permit creierului să recunoască foarte rapid literele.

Însă dacă punem alături doar majusculele acestor litere, atunci o mare parte din aceste diferențe se pierde, astfel forțând ochiul să analizeze mai atent fiecare literă:

  • litera ’T’ are aceeași înălțime și lățime ca și celelalte litere
  • litera ’I’ are aceeași înălțime și nu are punctul de deasupra
  • litera ’A’ nu mai este rotundă și este înaltă, iar
  • litera ’G’ este înaltă și nu este alineată jos

Literele majuscule, puse multe alături, devin foarte similare pentru ochi, anume datorită faptului că au aceeași înălțime și lățime.

Astfel, textul în majuscule este asemenea unui discurs monoton, în care dimensiunile literelor nu se schimbă, însă forțează vederea să analizeze fiecare literă în parte, ceea ce este obositor și necesită atenție.

Deci, recomandarea este să nu scrieți cu CAPSLOCK-ul activat, de altfel VEȚI FI NEVOIȚI SĂ CITIȚI TEXTE ÎN MAJUSCULE ȘI SĂ STAȚI ȘI SĂ DESCIFRAȚI CE ESTE SCRIS ȘI SĂ VĂ GÂNDIȚI: ”DA DE CE ESTE SCRIS TOTUL ÎN MAJUSCULE? ESTE FOARTE INCOMOD DE CITIT AȘA ȘI TREBUIE SĂ MĂ OPRESC MAI MULT LA FIECARE CUVÂNT CA SĂ ANALIZEZ CE SCRIE. IAR LITERELE SUNT PARCĂ TOATE LA FEL ȘI E GREU SĂ LE DEOSEBESC UNA DE ALTA. PE LÂNGĂ ACEASTA, CÂND CITESC ACESTE RÂNDURI, AM IMPRESIA CĂ AUTORUL STRIGĂ, SAU VORBEȘTE LA UN TON MAI RIDICAT, ANUME DIN CAUZA MAJUSCULELOR.”

AȘ MAI PUTEA SĂ SCRIU CU MAJUSCULE ȘI VOI SĂ CITIȚI, dar este mult mai ușor și plăcut să citiți atunci când textul este scris normal, cu minuscule :).

Read More