— atavy.com

Archive
teorie

Postarea dată este despre procesul de percepţie a culorii şi nu despre impactul culorii asupra oamenilor. Este o postare puţin teoretică (sper totuși să nu fie plictisitoare), dar oferă câteva principii fundamentale de utilizare a culorii în vizualizarea informaţiei.

___

Fără multă teorie despre structura ochiului (de la lecţiile de anatomie de la şcoală/universitate), vom trece deodată la subiect.

Mai întâi să ne reamintim ce este “culoarea”. Culoarea este caracterizată de raze de lumină de o anumită frecvenţă:

 

Pe retina ochiului există celule cu conuri (mai departe “conuri”) care reacționează/se excită atunci când pe ele nimerește lumina, astfel semnalizând creierului o anumită culoare. Sunt 3 tipuri de conuri care sunt sensibile la diferite frecvențe ale undelor:

  1. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă mare, reacționând la maxim la culoarea roșie (notare convențională L)
  2. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă medie, reacționând la maxim la culoarea verde (M)
  3. conurile sensibile la lumina cu lungimea de undă mică, reacționând la maxim la culoarea albastră (H)

Astfel toate culorile sunt obținute prin stimularea diferită a fiecărui tip de con. Spre exemplu, culoarea galbenă presupune stimularea în aceeași măsură a conurilor L și M, iar conurile H foarte slab, pe când culoarea albastră stimulează conurile H mai tare, iar M și L mai puțin.

Mai sus a fost descris procesul de depistare a culorilor de către conurile retinei, nu și de procesare.

Referitor la procesarea culorii, există teoria procesării opuse (Opponent process theory), care spune că creierul procesează informația de la conuri într-o manieră antagonistă.

Conform acestei teorii, creierul nu procesează reacțiile fiecărui tip de con separat, ci procesează diferența dintre reacțiile diferitor tipuri de coni. Astfel, după teoria procesării opuse, există 3 tipuri de canale opuse:

  1. Roșu contra Verde
  2. Albastru contra Galben
  3. Alb contra Negru (acest canal este acromatic și depistează iluminația)

Reacția la o culoare a unui canal este antagonistă celeilalte culori, astfel, atunci când o culoare excită conurile, cealaltă culoare este inhibată. Culorile ”opuse” nu sunt niciodată percepute simultan, pentru că sistemul vizual nu poate fi excitat și inhibat în același timp.

Aceste culori însă sunt cele mai ”aprinse” pentru ochiul uman, pentru că constituie extremele canalelor, astfel excitația sistemului vizual fiind maximă.

___

Pentru a nu face articolul prea lung și plictisitor, citiți continuarea aici.

imaginea 2 – ”Designing with the Mind in Mind”, Jeff Johnson, 2010, p.54
imaginea 3 – Wikipedia, Opponent Process

Read More

Probabil ați auzit de la cineva precum că să scrii doar cu litere majuscule este neprofesionist. Așa și este, dar urmează o explicație ”de ce”.

De câte ori ne-am plictisit și am obosit ascultând un discurs citit la vre-un seminar? Atunci când prezentatorul vorbește monoton, fără intonație, fără pauze și fără entuziasm – nu înțelegi nimic din ce se spune.

Exact așa se plictisesc și obosesc ochii omului când citesc un text doar în majuscule. După cum am scris în postarea despre cum creierul recunoaște textul, fiecare literă este caracterizată de un set de linii și arcuri, fiecare de dimensiune și formă diferită:

  • litera ‘t’ este înaltă, dar îngustă
  • litera ’i’ este îngustă și scurtă cu punct deasupra
  • litera ’a’ este rotundă
  • litera ‘g’ este înaltă, dar alineată mai jos, etc.

Toate aceste diferențe permit creierului să recunoască foarte rapid literele.

Însă dacă punem alături doar majusculele acestor litere, atunci o mare parte din aceste diferențe se pierde, astfel forțând ochiul să analizeze mai atent fiecare literă:

  • litera ’T’ are aceeași înălțime și lățime ca și celelalte litere
  • litera ’I’ are aceeași înălțime și nu are punctul de deasupra
  • litera ’A’ nu mai este rotundă și este înaltă, iar
  • litera ’G’ este înaltă și nu este alineată jos

Literele majuscule, puse multe alături, devin foarte similare pentru ochi, anume datorită faptului că au aceeași înălțime și lățime.

Astfel, textul în majuscule este asemenea unui discurs monoton, în care dimensiunile literelor nu se schimbă, însă forțează vederea să analizeze fiecare literă în parte, ceea ce este obositor și necesită atenție.

Deci, recomandarea este să nu scrieți cu CAPSLOCK-ul activat, de altfel VEȚI FI NEVOIȚI SĂ CITIȚI TEXTE ÎN MAJUSCULE ȘI SĂ STAȚI ȘI SĂ DESCIFRAȚI CE ESTE SCRIS ȘI SĂ VĂ GÂNDIȚI: ”DA DE CE ESTE SCRIS TOTUL ÎN MAJUSCULE? ESTE FOARTE INCOMOD DE CITIT AȘA ȘI TREBUIE SĂ MĂ OPRESC MAI MULT LA FIECARE CUVÂNT CA SĂ ANALIZEZ CE SCRIE. IAR LITERELE SUNT PARCĂ TOATE LA FEL ȘI E GREU SĂ LE DEOSEBESC UNA DE ALTA. PE LÂNGĂ ACEASTA, CÂND CITESC ACESTE RÂNDURI, AM IMPRESIA CĂ AUTORUL STRIGĂ, SAU VORBEȘTE LA UN TON MAI RIDICAT, ANUME DIN CAUZA MAJUSCULELOR.”

AȘ MAI PUTEA SĂ SCRIU CU MAJUSCULE ȘI VOI SĂ CITIȚI, dar este mult mai ușor și plăcut să citiți atunci când textul este scris normal, cu minuscule :).

Read More

Utilizaţi cât mai puţin text în slide-uri.

 

Asta ar fi recomandarea care rezultă din postările despre procesul complex de citire: partea 1 şi partea 2.

Iar dacă să rezumăm – vorbirea este naturală pentru om, pe când citirea nu este naturală. Pe parcursul sutelor de mii de ani ale evoluţiei omului, creierul şi-a dezvoltat structurile neurale responsabile de a percepe vorbirea. În contrast, citirea şi scrierea a apărut cu câteva mii de ani î.e.n., însă a devenit larg utilizată acum doar câteva sute de ani. De aceea, citirea nu este un proces atât de natural precum este vorbirea.

Utilizând mult text pe slide, riscul este că participanţii nu vor asculta prezentatorul, ci îşi vor focusa toată atenţia pentru a citi cuvintele şi a le oferi un sens în contextul celorlalte cuvinte. Aceasta necesită efort suplimentar de la oameni, iar unii sunt cam lenoşi şi aleg să nu citească.

Iar dacă oamenii nu vor citi ce este scris – atunci pentru ce să încarci slide-ul cu text?

Read More