— atavy.com

Archive
exemple

În postarea despre datoria externă a Republicii Moldova am menţionat că diagrama era redesenată.

Aici vedeţi varianta originală [1]:

Iniţial am exclus coloanele ce reprezintă autorităţile publice şi am înlocuit diagrama coloană cu o diagramă liniară. Iată ce am obţinut:

Exact aceeaşi informaţie şi acelaşi efect pe care îl are originalul, doar că ultima este puţin mai clară, fără mult “visual noise”. Dar efectul este acelaşi în ambele diagrame.

Însă dacă această diagramă o comprim pe orizontală şi o întind pe verticală, atunci sistemul nostru vizual percepe informaţia din diagramă exagerat – se crează iluzia optică de creştere rapidă (în engleză există termenul de Skyrocket), deşi din graficul de mai sus se vede că creşterea nu e chiar atât de bruscă.


Acesta este un exemplu clasic de utilizare a formei diagramei pentru exagerarea informaţiei pe care o conţine. Diagrama de una singură are un efect puternic, însă dacă aceasta mai este însoţită şi de un text care o descrie şi care accentuează acest fapt, atunci exagerarea este şi mai mare.

Pentru prima oară, această tehnică a fost utilizată în 1786 de către William Playfair în “The Commercial and Political Atlas”. Pentru a învinui guvernul Marei Britanii că sponsorizează războaiele în colonii, el a creat următoarea diagramă [2]:

pe care a însoţit-o cu un text în care se critica acţiunile guvernului din Marea Britanie. Însă apoi a desenat o a doua diagramă pe o suprafaţă mai mare, care reprezenta aceeaşi informaţie, dar cu preţuri comparabile  [3]:

Diferenţa de percepţie este enormă, deşi datele sunt aceleaşi.

Deci, în prezentarea informaţiei prin diagrame, importanţă are chiar şi forma şi dimensiunile acestora.

_____

[1] – Indicatori economici şi financiari ai Republicii Moldova, Chişinău, iunie 2010, pag. 6
[2,3] - http://openlearn.open.ac.uk/mod/oucontent/view.php?id=398280&section=6.1

Read More

În raportul Băncii Naţionale a Moldovei “Indicatori economici şi financiari ai Republicii Moldova”, din iunie 2010, este prezentată o diagramă a datoriilor externe ale Republicii Moldova în milioane de dolari, pentru anii 1997-2009, care redesenată arată astfel:

Observaţi cum din 2004 datoria externă a RM a început să crească brusc, dublându-se în doar 5 ani şi cât de explicit graficul reprezintă această creştere.

Update: această diagramă este redesenată astfel încât să exagereze informaţia. Vezi cum diagramele pot exagera informaţia.

Read More

Orice grafic ce reprezintă diferite date statistice trebuie să fie clar şi să necesite cât mai puţin timp pentru a putea fi citit şi înţeles. Dar uneori deseori se întâmplă că graficul este făcut astfel încât să îngreuneze citirea informaţiei din sine, necesitând timp şi efort suplimentar pentru a-l descifra.

Un exemplu nereuşit poate servi graficul din raportul “Dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova în anul 2010“, capitolul 3, paragraful 3.8 Comerţul Exterior, pagina 30:

În primul rând, sunt prezentate date pentru 5 ani neconsecutivi, deci nu-ţi poţi crea o imagine deplină a evoluţiei exporturilor în timp din 2000. În al doilea rând, legenda este de foarte nereuşită şi nu-şi îndeplineşte deloc scopul. Pentru a vedea valoarea exportului în luna august, nu poţi raporta culoarea din legendă la culoarea din diagramă din motiv că diferenţa de culori este foarte mică, deci, oricum trebuie de numărat a opta lună. Mai mult ca atât, dacă imprimăm acest grafic, atunci este riscul să nu fie vizibile datele pentru ultimele 2 luni a fiecărui an, pentru că unele imprimante pur şi simplu nu vor imprima aceste culori deschise.

M-am gândit cum de schimbat acest grafic şi iată ce am obţinut (click pentru a deschide pe pagină nouă):

Am scos culorile, am separat datele pe ani şi le-am amplasat alături, astfel ca ochiul să poată compara datele între ele. Tehnica dată poartă numele de Multiplu Mic (Small Multiple) şi a fost popularizată de Edward Tufte – statistician şi profesor emerit, care a scris mai multe bestsellere pe reprezentarea cantitativă a informaţiei.

Tehnica de Small Multiple presupune amplasarea (în cazul dat) a diagramelor aproape una de alta pentru a putea compara diferenţa de date din mai multe grafice concomitent.

O altă variantă a amplasării diagramelor este asta:

Variantele monocrome sunt utilizate pentru a prezenta informaţia la general. Însă putem utiliza încă o culoare pentru a evidenţia anumite date. Spre exemplu, culoarea portocalie în imaginea de mai jos evidenţiază lunile cu valoarea maximă a exporturilor pe parcursul a toţi 5 ani.

Astfel, culoarea serveşte şi pentru a încuraja persoana să facă anumite concluzii, pentru că din start evidenţiază anumite date şi consolidează abilităţile de comparaţie a sistemului vizual.

Read More

În limba rusă este un proverb care în traducere sună:

Mai bine o dată să văd, decât 100 ori să aud.

Dacă îl transpunem în mediul prezentărilor şi al slide-urilor, atunci proverbul se transformă în una dintre cele mai utile recomandări ce ține de design-ul slide-urilor:

Mai bine pun o imagine decât 100 de cuvinte.

Tematica imaginilor în slide-uri este foarte largă, aici propun doar un simplu exemplu, cum dintr-o prezentare tipică, cu mult text şi câteva imagini micuţe se poate face o prezentare mai plăcută şi mai puţin plictisitoare.

Mai jos este un exemplu de prezentare în powerpoint cu o descriere a cetăţii Soroca cu câteva imagini mici ale acesteia:

Să analizăm slide-ul:

  1. are mult text, care trebuie citit
  2. textul nu este aliniat (imaginile amplasate în partea stângă a textului distrug alinierea textului)
  3. imaginile sunt mici şi detaliile nu se observă

Pe lângă aceasta participanţii nu îl vor asculta pe prezentator când acesta va comenta în baza slide-ului, pentru că toată atenţia lor va fi focusată pe textul de pe slide (mai mult despre text vezi aici).

Acum să vedem cum se poate de transformat acest slide pentru a evita punctele de mai sus:

La prima vedere, aceste slide-uri pot părea nereuşite, pentru că tot textul a fost practic exclus şi pentru că ele nu redau toată informaţia din prezentarea de mai sus. Dar asta doar la prima vedere.

Defapt cuvintele care au rămas, împreună cu imaginile din slide-uri redau mesajele cheie ale prezentării, fără ca prezentatorul să mai spună ceva:

  1. cetatea a fost înălţată în 1499
  2. este o cetate sigură
  3. este un monument istoric

Pe lângă aceste slide-uri, prezentatorul va povesti exact aceeaşi informaţie din prezentarea anterioară, care acum va avea o conecțiune contextuală cu aceste 3 slide-uri:

  • la primul slide se va povesti istoria apariției cetății
  • al doilea slide este despre victoriile glorioase
  • și al treilea slide despre situația din ziua de azi

Și dat fiind faptul că slide-urile nu conțin mult text, iar prezentatorul va povesti asta foarte interesant, participanţii îl vor asculta cu mare atenție, pentru că nu vor fi focusați la citirea slide-ului.

Din punct de vedere vizual, slide-urile sunt mult mai plăcute. Imaginile au o dimensiune mai mare ceea ce permite participanţilor să le vadă şi să le admire.

Astfel, aceeași informație poate avea mai multe forme, dar eficiența de transmitere a mesajului a acestor forme diferă.

Textul şi pozele pentru prezentări au fost preluate de pe adresa: http://moldova-moldovenii.blogspot.com/2010/01/cetatea-soroca.html (conţinutul textului a fost editat astfel încât să fie postată doar descrierea cetăţii)

Read More