partea 1

___

Când persoana a învăţat cum arată o literă – ea a memorizat setul de linii care formează litera dată. Iar când persoana a învăţat alfabetul, ea şi-a creat în creier o “arhivă” compusă din 31 de seturi/şabloane de liniuţe care corespund celor 31 de litere din alfabet.

Să analizăm un exemplu a unui copil care a învăţat literele şi citeşte cuvântul “carte”:

Iniţial, toată atenţia este focusată pentru a descifra prima literă - 'c'

După ce litera 'c' a fost recunoscută, aceasta se memorizează (copiii o repetă de obicei ca să nu o uite), iar toată atenţia se focusează asupra următoarei litere - 'a'

După ce a doua literă a fost recunoscută (de obicei copiii rostesc literele în glas când le recunosc), atenţia se focusează pe acele 2 litere deja recunoscute şi acestea se unesc, formând un morfem sau o silabă.

În lingvistică, morfemul este unitatea cea mai mică din structura unui cuvânt care poartă o informaţie. (mai mult citeşte pe wikipedia)

Apoi procesul se repetă din nou. Se memorizează primele 2 litere, iar atenţia se focusează pe litera a treia

Aici atenţia se schimbă pe prima silabă memorizată şi conexiunea sa cu a treia literă.

şi tot aşa, până în final copilul rosteşte cuvântul în întregime:

După toate procesele de recunoaştere a literelor, memorizarea literelor şi silabelor anterioare, unirea literelor recunoscute cu cele precedente şi verbalizarea separată a literelor şi silabelor, în final copilul rosteşte cuvântul în întregime - "carte"

În sfârşit, primul cuvânt citit în viaţa omului. Şi dacă însăşi cuvintele diferă de la om la om, atunci efortul depus este cam acelaşi pentru toţi. Pe lângă aceasta, atenţia persoanei era focusată mai mult pe procesul de citire, decât pe sensul cuvântului.

Din cele descrise de mai sus se observă că creierul consumă foarte multe resurse de energie şi atenţie pentru a citi. Dar, când creştem mari, noi nu citim cu aceeaşi viteză şi pare că nici nu avem nevoie de atâtea resurse pentru a citi.

Într-adevăr aşa este. Să analizăm în continuare copilul care învaţă să citească.

Citind tot mai multe cuvinte, creierul exersează în recunoaşterea separată a literelor, astfel acest proces devine foarte rapid şi creierul “trece la nivelul următor” – învaţă să recunoască silabele şi morfemele. Acum copilul citeşte mai repede. Cuvântul “carte” acum se citeşte aproximativ aşa:

Iniţial, copilul recunoaşte prima silabă 'ca'

Apoi se purcede la recunoaşterea literei a treia

După aceasta prima silabă se uneşte cu a treia literă

Ultima silabă la fel este recunoscută foarte rapid

Şi iarăşi, procesul de citire a cuvântului se sfârşeşte

Procesul de citire decurge mult mai rapid, datorită faptului că prin exersare, creierul crează alte şabloane, care corespund silabelor şi morfemelor întregi şi nu doar literelor.

Dacă acel copil exersează şi mai mult, deja citeşte texte întregi la o viteză mai mare, creierul său crează alte şabloane, care corespund deja unor cuvinte întregi. Dar şabloanele cuvintelor nu sunt nivelul cel mai “avansat” de citire, dar despre aceasta voi scrie în următoarea postare.

Un lucru important de menţionat este că aceste şabloane ale cuvintelor sunt memorizate ca imagini, nu ca text. Adică citind propoziţia:

fiecare din noi:

1. recunoaşte şablonul cuvântului “soarele”, de aceea îl citeşte practic instantaneu
2. îi dă un sens acestui cuvânt
3. focusează atenţia sa pe următorul cuvânt
4. recunoaşte şablonul cuvântului “strălucitor”
5. îi dă un sens cuvântului “strălucitor” în contextul cuvântului “soarele”
6. focusează atenţia pe următorul cuvânt
7. recunoaşte şablonul cuvântului “încălzeşte”
8. îi dă un sens cuvântului “încălzeşte” în contextul cuvintelor “soarele strălucitor”
9. focusează atenţia pe ultimul cuvânt
10. recunoaşte şablonul cuvântului “puternic”
11. îi dă un sens acestui cuvânt în contextul propoziţiei

Deci, omul percepe textul ca imagini separate de litere/silabe/cuvinte, care sunt procesate şi cărora le este atribuit un sens în dependenţă de context – proces ce necesită resurse ale creierului.

După cum am scris în postarea despre evoluția creierului, omul din născare are un set de ”abilități” înnăscute, dictate de evoluția sa pe parcursul a milioanelor de ani.

Spre exemplu, pe oameni nu trebuie să-i înveți să vorbească sau să meargă, ei învață asta singuri, automat, pentru că undeva în creier aceste abilități sunt ”prescrise”. Avem o instrucție după care creierul învață aceste lucruri.

În schimb cititul, spre exemplu, nu este o abilitate înnăscută a omului, pentru că necesită ca cineva să învețe persoana cum să citească, cum arată și ce înseamnă fiecare literă, semn de punctuație, etc. De aici rezultă că cititul este nenatural pentru om.

Să vedem cum decurge procesul de învățare a citi pentru un om, dar înainte de asta să definim o idee:

Oamenii vad lucrurile în șabloane/tipare (în engleza este un cuvânt mai potrivit – pattern), adica noi distingem liniile drepte, cercuri, curbe, pe care le unim în structuri mai complexe (ex. 2 cercuri = 2 ochi, 2 linii curbe = sprâncene, etc.), care ulterior rezulta într-o imagine (ex. ochii, sprâncenele, nasul = fața), doar ca acest proces de obicei se petrece atât de repede ca noi nu ne dam seama de existența acestuia, însă datorită șabloanelor, omul are capacitatea de a recunoaște lucrurile practic instantaneu atunci când le vede.

La început, când persoana începe să învețe literele, ea la fel vede mai întâi șabloanele care îi sunt deja cunoscute: liniile drepte, curbele, cercurile, etc. pe care le memorizează ca litere. Spre exemplu literele ‘a’ și ‘t’ se ”descifrează” precum este arătat în imaginea de mai jos:

Litera 'a' este memorizată ca un cerculeț cu o liniuță scurtă în partea dreapta de sus și un ”cârlegel” în partea deapta de jos

Litera 't' este memorizată ca o liniuță dreaptă aproape verticală, o liniuță orizontală care o intersectează pe cea verticală mai sus de mijloc și încă un ”cârlegel” cu care se termină partea de jos a liniei verticale

Odată ”descifrate”, literele se memorizează în creier ca imagini, care sunt recunoscute de către creier atunci când persoana vede setul de linii similar cu cel memorizat.

Apropo, uneori ne este complicat să citim scrisul de mână a altor persoane pentru că ei desenează literele în așa mod, încât acestea nu corespund șabloanelor memorizate de noi.

continuare